Ce ne propunem la GRADINITA DAISY?

Copilaria timpurie este perioada din viata in care copiii invata cel mai repede si cel mai mult. La GRADINITA DAISY incercam sa profitam de aceasta perioada oferindu-le experiente pentru:

Dezvoltarea limbajului

Punem accent permanent pe dezvoltarea vocabularului, dobandirea de noi termeni si folosirea lor in contextual adecvat, incurajarea de a-si dezvolta liber punctul de vedere folosind cuvinte noi, optimizarea intelegerii termenilor abstracti si a folosirii lor in limbajul cotidian, pronuntarea corecta a cuvintelor;

Dezvoltarea artistica

Prin cantece adaptate varstei, prin dans si activitati plastice incercam sa le formam urechea muzicala, sa le dam ocazia sa se manifeste in mod liber, sa-i invatam termeni noi, si activitati inedite;

Dezvoltarea sociala

Familiarizam copiii cu normele societatii, invatam si aplicam bunele maniere, ii ajutam sa constientizeze importanta relatiilor sociale, promovam acceptarea neconditonata a propriei persoane si a celorlalti si a valorilor sociale precum: darnicie, ajutor reciproc, atitudine prietenoasa, respectful fata de ceilalti, iubirea fata de parinti;

Miscare in aer liber

Curtea generoasa a gradinitei, precum si parcul aflat in imediata apropiere ne ofera pauze binemeritate pentru ca stim ca aerul curat si miscarea in general sunt esentiale pentru sănătatea şi dezvoltarea fiecărui copil. Curtea gradinitei este dotata cu echipamente de joaca de cea mai buna calitate, adecvate varstei prescolare.

In timpul programului de gradinita, incurajam participarea copiilor la diferite activitati optionale (tenis, inot, dans) care se desfasoara in imediata vecinatate a acesteia.

Alimentatie sanatoasa

Mancarea este gatita zilnic in bucataria proprie autorizata de catre Directia de Sanatate Publica a Judetului Cluj si de catre Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara. Le oferim un meniu variat, care cuprinde toate grupurile de alimente benefice pentru sanatate si punem accent pe consumul de fructe si legume proaspete. Din meniurile noastre sunt excluse alimentele super-procesate, prajelile, sucurile sau dulciurile ambalate din comert.

Variantele de meniu, care tin cont de recomandarile medicului nutritionist si de preferintele copiilor, sunt transmise saptamanal prin e-mail parintilor si respecta normele de hrana pentru copiii cu varste cuprinse intre 1 si 6 ani.